Indonezia – Țara soarelui răsare – Capitolul 2 – I

Bukit Lawang și viața la țară – partea I

Nu insist pe drumul dintre Jakarta și Bukit Lawang, însă trebuie menționat, subliniat și dat cu carioca verde că e lung. Adică, nu lung, așa cum sunteți obișnuiți… E chiar foarte lung. Faci cam două ore cu avionul până în Medan, plus încă patru ore cu mașina într-un trafic pe care dacă îl numesc infernal e extrem de flatant. Se circulă șerpuit, încrucișat și în toate felurile posibile și imposibile pe o șosea cică de două benzi, în care lejer am văzut patru mijloace de transport înghesuindu-se unul într-altul… ați ghicit… în același timp! Și să nu mai aud never, ever, never pe cineva că drumurile din România sunt proaste… or fi frate, comparativ cu Elveția poate… Ia hai aici și condu o lună, să vezi cum înveți să aprecizei un pic de asfalt. Anyhow… așa gropi adânci, zău că nici pe drumul de Poiana Pelegii nu am întâlnit. Și oamenii ăștia nici nu se plâng constant, nici nu fac un capăt de țară din asta. Pur și simplu se adaptează…

Mno bine, să revenim la oile noastre… după șapte ceasuri am ajuns înspre seară în Bukit Lawang, la hotelul nostru On the Rocks, pe care vi-l recomand din tot sufletul. În primul rând, e nerușinat de ieftin (am plătit pe trei nopți de cazare 37 EUR) e locat pe o coastă a junglei, departe de sat și are un view fenomenal. Înăuntru, mai basic așa… cam ca în studenție, la căsuțe la Costinești 🙂 Ne preiau doi domni, care ne și cară bagajele pe cele 227 de trepte ale complexului. Da, da, ați auzit bine… în tot timpul ăsta mă gândeam cu rușine la cele 7 perechi de papuci din bagajul meu… da știu… nu mă judecați, că sunt mai zână decât par. Oricum, eram chiar fericită că nu trebuia să fac eu asta. Între două pauze de tras sufletul, aflăm că Stream Villa unde stăm noi, e peste un râu cu crocodili. Dar să nu ne facem probleme că sunt vegetarieni. Ha, ha, ha… Bun simț al umorului, ce să zic… Ne conduc băieții la bungalow și ne urează noapte bună cu recomandarea de a închide ușa că mai intră maimuțele în cameră… adică cum? Asta e din același ciclu cu crocodilii? “No, no miss, it is true”… Adică, așa în cameră? Ca nesimțitele? Și neinvitate? Ok. Închidem atunci. Tragem plasa de țânțari și ne cufundăm într-un somn adânc, acompaniat de sunetele nocturne ale junglei. Știu că sună cheesee dar chiar așa a fost 🙂

Mă trezește pe la 3 o bufnitură sănătoasă pe acoperiș. Cristi sare din pat… a intrat ceva în cameră, zice. Stăm amândoi cu inima cât un purice de frica gorilelor gigantice, care ar putea să ne devoreze. Evident că glumesc… Maimuțelele de pe aici sunt micuțe și drăguțe și maxim cât un câine mai mic… Da mno, la ora aia, după două zile pe drum, zău numai King Kong carnivori și cu rabie, aveam în minte. Îmi iau inima în dinți, Cristi se încurajează și el și după o verificare scurtă pe afară ne dăm seama că a fost o mîță, care se uita candidă la noi de pe terasă, sperând probabil la ceva de mâncare. All clear my love! La somn înapoi!

Pauza de dormit de la 3 la 4 ne-a dat puțin programul peste cap , în sensul în care ne-am trezit în jur de 9. La 10.30 ne aștepta ghidul pentru turul programat. Azi avem în program “viața la țară”.

5

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *