Indonezia – Țara soarelui răsare – Capitolul 6

Lombok, insula minunată și pozele pe care nu le vezi pe Instagram

În Lombok am ajuns, binențeles, după o trezire la ora 5 și două avioane schimbate, din care unul mi-a zgâlțâit temeinic toți neuronii care îmi erau treji la ora respectivă.

Nu va plictisesc cu prima zi care a fost tipică unei prime zile pe o insula tropicală. Entuziasm la maxim, hotel mișto, plajă largă, apă turcoaz, cocktailuri cât încape mai ales la happy hour. Ne inchiriem și mașină de pe net, care e nerușinat de ieftină (20 USD /zi), iar restul zilei am petrecut-o la piscină, plajă, etc.

A două zi în Lombok am zis că vom pleca în explorare. Aveam în plan o vânătoare de plaje, respectiv Kuta Beach, Tanjung Aan și Mawun Beach, care sunt grupate una lângă cealaltă. Plus un hike scurt pe Merese Hill. Adică, din ciclul, ce poate face la mare o gagică de la munte… 🙂

Pornim în jur de 8 dimineața de la hotel și ne afundăm în traficul haotic care se desfășoară pe stânga. Sau câteodată și pe dreapta, încrucișat, în diagonală și de-a valma. Cum ar spune un amic de-al meu, aici e pe putere frate! Jeezuz… mă cam ia cu panică, mai ales că îl văd pe Cristi cam încordat. Oricum, cred că o să plătesc acasă în niște mese gătite, excursia asta… Din momentul în care ieșim din arealul hotelurilor, mă șochează cât gunoi este peste tot. Adică să ne înțelegem… nu aveam așteptări de Elveția, dar realitate depășea cu brio orice espectativă. Imaginați-vă că răstorni tomberonul cu gunoi pe stradă. Cu casele din bambus mă obișnuisem, însă cu mizeria cred că nu mă voi obișnui niciodată… Pot să înțeleg sărăcia, lipsa utilităților, a infrastructurii, dar la partea asta m-ai pierdut și mă ia cu valuri de nervi. S-a construit ceva, în fața casei numai moloz și resturi de materiale de contrucție împrăștiate peste tot. Este piață, în jur aruncate ambalaje și resturi de fructe, legume, etc. În râurile care traversează insula, numai albastră nu e apa. Un contrast atât de mare între frumusețea naturală a acestui petic de pământ, plin de plamieri, plaje albe și apă turcoaz și stricăciunile aduse de oameni…

Ajungem după o oră la Kuta Beach. Ne întâmpină o parcare nou construită și după cum se arată, ceva resorturi în plin avânt. Probabil peste câțiva ani va fi plini de turiști aici. Acum, e plin de localnici. Un golf larg, cu o apă incredibil de albastră. Plaja, plină de țigări, pet-uri și tinere în burka colorate ce își fac poze pe bandă rulantă. Cam aglomerat și cam mizerie pentru gustul meu. Plus că nu era nici o frunză să îmi țină umbră și deja la ora 10 îmi fierbeau creierii de la căldură. Mă ia cu nervi din nou și plecăm dezamăgiți înspre plaja numărul 2.

Ajungem la Tanjung Aan după încă 15 min și un drum secundar unde abia mai vedeai asfaltul. Alt golfuleț. Ne izbește albul ireal al nisipului, mărginit de albastrul turcoaz al apei. Aici pare ușor mai curat, cel puțin bucata unde ne-am așezat noi. E incredibil de frumos. Soarele desenează unde albastre și verzi pe luciul apei, încât nu poți să spui cu certitudine ce culoare are. Ferită de valuri, datorită unor stânci mai măricele de la intrarea în golf, apa e calmă ca într-o piscină. Băgăm rapid o baie, numai bună să ne scadă temperatura la mansardă. Nu ne așezăm bine că ne asaltează vânzătorii ambulanți, care sunt de departe cei mai sâcâitori din tot ce am întâlnit eu până acum. Își încep discursul, prezintă marfa, tu spui nu, el te convinge, tu iar nu, el iar te convinge. În cele din urmă se așează lângă tine, parcă sunteți prieteni buni, ieșiți la o bere. Tu te uiți ca prostul și nu înțelegi, mai zici de două ori, No, no, mai subliniezi cu o uitătură tăioasă și un deget în negație. Degeaba. Dacă omul nu vrea să plece, nu pleacă. Și atunci fie cedezi tu nervos și îți iei catrafusele și pleci, fie joci cartea de ignore, la care trebuie să te ții bine, pentru că vor urma minute bune de liniște stânjenitoare. Eu m-am întors cu spatele și m-am apucat de citit. În cele din urmă ne-au lăsat în pace. Ne-am bucurat de peisajul ireal vreo oră așa, că mai mult nu am rezistat în soare.

Hai și pe Merese Hill dacă tot e aproape. Merese Hill e un deal, care se ridică mărginind două golfuri. Hike-ul nu e greu deloc, însă trebuie să fii atent să nu aluneci. Și să nu cumva să îți iei șlapi. Niște papuci cu șireturi, cel puțin. Urcăm vreo 10 minute… OMG… e spectaculos… De sus se vede departe în zare. Valuri albe și înspumate se lovesc de stâncile de la intrarea în cele două golfuri. Nisipul alb lucește în soarele arzător, iar apa e atât de clară, încât de sus se vede fundul stâncos. Dacă mergi la sfârșitul sezonului uscat, pământul ars, ca în deșert, contrastează cu azuriul apei. Dacă alegi să mergi în sezonul ploios, dealul e de un verde țipător, concurând în saturația de culoare, valurile albe și cerul nemărginit. Te poți plimba cât vrei pe sus, atâta doar să ai apă și ceva pe cap, mai ales dacă ești suficient, NOT, de deștept să faci treaba asta la ora 13, ca noi 🙂 Se recomandă să vezi de aici răsăritul sau apusul. Nu am încercat, dar pozele pe care le-am găsit sunt grozave. Eu chiar nu mai duceam încă o trezire la 4 🙂 De sus, se văd două plaje părăsite, la care nu poți ajunge decât din larg, sau coborând din punctul unde eram noi. Un pic cam abruptă panta, dar ochii noștri de montaniarzi identifică urgent un traseu, o judecă rapid și deși o categorisim că făcubilă, gripul inexistent la tenișii din dotare, ne conving să o lăsăm pe data viitoare. Mai facem câteva poze, că parcă nu mă mai satur de priveliștea asta demențială, la 360 de grade și o luăm la papuc pe coborâre. Ajungem din nou pe plaja inițială, însă în altă latură a ei, mult mai mizerabilă și plină de localnici. Cristi are curajul să intre în apă, eu mă sclifosesc și nu îmi doresc decât să plec, să nu mai văd atâta gunoi. Doamne ce contrast! Sus, totul e incredibil de frumos, aici numai pungi și pet-uri…

Let’s see și ultima plajă… Mawun. O atingem după încă 30 min, pe o șosea nou făcută, care șerpuiește printr-o carieră de piatră și case din bambus. Partea asta a insulei, fiind mai ridicată ca altitudine, oferă un view spectaculos, ce justifică multitudinea de pancarte cu ‘Land for sale’ și numeroasele hoteluri în construcție. Un golfuleț micuț, perfect rotund, cu o plajă minunată și o apă ireală de un verde de smarald. Câțiva localnici și câțiva turișți. Într-o parte, trei bărbați pescuiesc. Lângă noi, doi briti se sărută. La zece metri mai în dreapta, o barcă ancorată, se leagănă leneș în bătaia valurilor. Intru în apă și savurez pentru prima dată in Lombok din plin minunăția locului. Starea asta idilică durează vreo oră, până când niște localnici aleg să se ia la hârjoneală, în apă, exact în fața noastră. Asta nu m-ar fi deranjat chiar așa tare, că nu sunt chiar atât de zână, dacă nu ar fi decis să spele niște pești pe care îi aduseseră pentru grătar probabil, tot acolo. Binențeles că pungile în care îi ținuseră, sunt luate de apă și nu s-a chinuit nimeni să le mai culeagă. Mă uit la punga neagră care plutește tot mai departe luată de val și mi-aș dori să fiu Captain Planet, doar pentru o zi. Deși la ce supărată sunt, nu cred că aș unul unul foarte pașnic…

Împachetăm și cu un gust amar, o luăm înspre mașină. Drumul înapoi înspre hotel se desfășoară în tăcere. Azi e duminică și e plin de lume pe stradă și pe lângă. Zeci de tarabe sunt pregătite cu porumb fript, băuturi reci, fructe, și pui la grătar… În urmă lor, rămân mormane de gunoi. Astea sunt lucrurile pe care nu ți le spune nimeni, pe care nu le vezi pe Instagram și nici în broșuri. Nimeni nu pozează pet-urile care rămân după hoardele de oameni care își fac milioane de selfie-uri. Nimeni nu ridică o pungă de jos, însă vânează like-uri în social media. Până acum vedeam o grămadă de documentare cu poluarea din ocean și mi se părea ireal. După ziua de azi, mi se par doar o mică parte din realitate.

Planeta asta e vie și noi o sufocăm încet, în fiecare zi…

 

5

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *