SUA – Pământul făgăduinței -Capitolul 6

Shenandoah – The Old Rag – Unul dintre cele mai faine trasee de hiking

Ne-am trezit cu veverițele și cu soarele sus. După un mic dejun cu ouă, toast și cafea la litru, am pornit plini de entuziasm către intrarea în parcul național. Visam ziua asta de când pusesem piciorul în State. Soarele era darnic, temperatura optimă, iar eu îmi purtam cu mândrie noua geacă de la Columbia, cumpărată la reducere. Ce îți mai poți dori?

Traseul, The Old Rag, e cel mai vestit din zonă și pe toate hărțile dădea cu un timp de 7 ore. Noi l-am făcut în 5,6 cu lălăială. De asemenea pe net te sperie, că vai Doamne să ai grijă că sunt porțiuni foaaarteee periculoase, de era cât pe ce să renunțăm. Vezi de treabă! A fost unul din cele mai faine trasee făcute vreodată!

Să revenim… După o suită de căsuțe pitorești și ferme cu minimăgăruși, ajungem la intrarea în parc, unde trebuie să lași mașina deși drumul continuă. În cazul în care ești bătut în cap și insiști cu plimbatul în autoturism, te va atenționa în curând un semn mare cu mesajul “no parking ! Violators will be towed” .

Mesaj de care recunosc că m-am distrat maaaaxim. După semnul respectiv începe efectiv traseul. Care în primă fază e destul de plictisitor. Urci de behăi prin pădure, care având în vedere că eram în aprilie și vremea nu fusese prea prielnică, nu era încă înfrunzită. Cărarea destul de largă, bine marcată, nu ai cum să te pierzi. Din loc în loc veverițe și oameni. După vreo oră cred de urcat continuu, copacii lasă loc vegetației mai pitice și începi să vezi și tu ceva. De aici începe distracția. Cu adevărat, nu fac mișto.

Traseul e o combinație de bouldering cu hiking. Sunt pasaje pe care trebuie să te cațeri efectiv, că nu ai cum să treci. Nu e de recomandat iarna sau când plouă, că aluneci ca naiba și nu ai de ce să te ții. Îți trebuie papuci buni, pantaloni lungi, un pic de atenție și mie încă 5 cm de picioare 😊 . Nu e periculos deloc, însă au fost anumite pasaje care mi-au dat cu virgulă în sensul în care oricât de crăcănat abordam bolovanul, tot nu îmi ajungea piciorul de sus priza necesară. Așa că ai nevoie să te ajute cineva.

Între aceste pasaje se deschideau priveliști ce te lăsau fără grai. Cerul era albastru, pădurea maronie și din loc în loc răsărea prin frunze, departe, o cabană, la care aveai senzația că ajungi doar cu elicopterul. Printre nori albi și pufoși, minivulturii se roteau deloc amenințători.

Era atât de antrenant că nu mai vroiam să se termine. Mâna, picior, ghemuiește-te, cațără, lasă-te în jos, ai grijă să  nu aluneci. Încă doi pași pe drept, doi bolovani, încă o rugăciune după cei 5 cm de picioare pe care ți i-ai dori… Între toate aceste senzații am fost suficient de toantă să îmi las telefonul în buzunarul din față al pantalonilor, cu ecranul în sus. Ia ghici! V-ați prins, nu?

Traseul are vreo 3 vârfuri false. Adică ai senzația că ai ajuns, dar e cu prosteală , că încă mai ai. Oricum primele două vârfuri false au o priveliște mult mai frumoasă decât vârful propriu zis, așa că opriți-vă acolo înainte de summit. Noi eram atât de încântați de traseu, că era să trecem de vârf.Ne-am prins când am început coborârea. Pe vârf nu ai priveliște de 360, doar 180, așa că ne-am întors 5 minute și am găsit un bolopietroi unde ne-am așezat să savurăm splendoarea locului.

Coborârea e mai frumoasă decât urcarea. Cărarea e largă, copacii înalți, treci pe lângă izvoare înspumate brodite de mușchi verde.

Cu gura până la urechi și telefonul spart, adică eu, ne-am cules mașina și în drum înspre căsuța cu veverițe am oprit la magazinul meu preferat, Wallmart. Ne-am aprovizionat cu pizza și bere. Ajunși acasă, ne-am făcut frumușei, să dăm bine la poză, Cristi a aprins focul în grădina, iar eu am făcut pizza. Adică în traducere am desfăcut ambalajul și am pus-o în cuptor 😊. Ce a urmat a fost chiar ca în filme. Soarele apunea printre copaci, veverițele se hârjoneau printre frunze, focul ardea molcom, iar noi savuram o bere și o pizza 😊 Știu că nu sună prea romantic, dar a fost una dintre cele mai frumoase momente ever. Caaaareeeee a fost completat de cel mai bun desert: iei o bezea pe care o topești în foc , doi biscuiți și o bucățică de ciocolată.  Ciocolata se pune peste biscuit, apoi bezeaua topită, apoi încă un biscuit.

Doamnez’ mulțam că nu stau în America și la noi nu sunt bezele, că spărgeam cântarul în maxim o lună 😊.

4

2 comments

  1. Sunt și la noi un fel de bezele, la lidl, noi le facem la flacără aragazului când ne apuca dorul de grețosenii 😉. Spor la scris. Te pup.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *