SUA – Pământul făgăduinței – Capitolul 7

Cape Cod – Lungul drum înspre țara balenelor

Din Virginia am plecat pe o ploaie torențială, care era în deplină concordanţă cu starea noastră de spirit, că ne intrase la suflet căsuța cu veverițe și ne-am fi dorit să mai stăm.  În plus ne şi aştepta un drum de 14 ore până la mama dracului în Cape Cod. Cum am ajuns să facem drumul asta…Citiți şi voi primul post 🙂

Drumul a fost lung şi ne-a purtat prin toate stările meteorologice, de la 20 de grade şi soare, până la 2 grade cu ninsoare. În Cape Cod am ajuns seara pe un vânt de nu puteai sta în picioare, o lapoviţă sănătoasă şi o temperatură tare zgârcită. Cazarea, la care nu putusem renunţa şi care era motivul principal pentru acest drum, desigur că nu era chiar la nivelul aşteptărilor mele, drept urmare ne-am culcat plini de ciudă. Adică eu 😉 Dimineaţa soarele era mai darnic, aşa că ne-am echipat pentru balene. Se uită Cristi pe net să vadă de la ce oră porneşte barca, nu putea să facă rezervare decât din 15 aprilie, deşi scria clar că sezonul începe în 1 aprilie. Pune mână pe telefon, vezi de treabă să răspundă cineva, ne tot spunea robotul că încă sezonul nu e deschis, că balenele sunt în vacanţă şi în principiu că am mers degeaba până acolo. Fraierilor!

Cristi se făcea săracul din ce în ce mai verde, că el fusese cel care insistase cu Cape Cod-ul, deşi eu dorisem să renunţ şi tot el cel care a decis că nu este nevoie de rezervare dinainte, “că uite baby câte firme sunt…sigur găsim ceva acolo” NOOOT. Pe mine dacă mă filmai în momentul respectiv cred că îmi ieșeau aburi din urechi ca în desene. Se duce el să îl întrebe pe proprietarul pensiunii, care îi confirmă ce bănuiam deja cu o precizie de 95%, că sezonul începe exact peste o săptămâna. Mno bun. În cazuri de genul ăsta, ca să nu ne sfădim toată vacanța, noi facem în felul următor: fiecare spune ce are de spus în 5 minute, că dacă nu, suntem frustați că nu am spus şi ne împungem tot drumul şi apoi nu mai vorbim de cine a fost de vină, ci facem haz de necaz. N-o să vă detaliez aceste 5 minute 🙂

Însă am reconfigurat rapid traseul, adică Cristi, care a venit cu ideea minunată să nu mai stăm încă o noapte acolo, ci să mergem în Boston, că e un oraş mai mare şi sigur găsim ceva barcă. Zis şi făcut, căutăm pe net, găsim şi barcă, facem şi rezervare, să fim siguri de data asta. Ne țigănim un pic cu proprietarul pensiunii, să ne recuperăm banii pentru o noapte, luat mic dejun făcut bagaje şi tai-o. Direcția Boston.

În drum am deviat de la șoseaua principală şi am luat-o pe drumuri lăturalnice, că aveam timp suficient. Ne-am oprit la un far şi am admirat oceanul, plaja aurie şi valurile albe. Nu îmi venea să cred că cu 12 ore înainte ningea şi acum erau 18 grade şi soare… Drumul înspre plaje e mărginit de păduri de pini verzi din care zbughesc în şosea familii de curcani sălbatici. Exact cum aţi citit. De care m-am speriat maxim, că sunt mari şi fac ca balaurii şi te mai şi fugăresc, dacă ai ideea minunată de a încerca să te apropii să le faci poză. Adică eu.

În Boston am intrat în jur de oră 12, am cazat mașina la o parcare şi ne-am învârtit prin jurul portului până la 2. Soarele era sus, cerul albastru, oraşul frumos şi mergeam şi la balene. Ce îţi puteai dori mai mult?

6

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *