Vacanța de Paște – Slovacia și Polonia – Capitolul 2

Niedicza și Zakopane

Dimineața ne-am trezit plini de speranță și primul lucru pe care l-am făcut a fost să mă uit pe geam. Mai bine nu mă uitam… Munții care aseară ni se arătau semeți erau ascunși complet în ceață. Încă nu ploua dar nici multe nu mai avea. Optimiști maxim am luat-o înspre biserica satului, că era sărbătoarea confirmării și eram în căutarea unor poze cel puțin de Național Geographic. Sărbătoarea asta face parte din ritualul maturizării și continuă botezul, fiind un pas firesc în procesul de inițiere în comunitatea creștină. Mai exact fetele se îmbracă în haine tradiționale și are loc o slujbă în care le spune domn părinte una, alta.

Problema a fost că atâta ne-am tot foit, că până am ajuns noi, intraseră toți în biserică și nu am mai văzut nimic. Am așteptat noi afară, da de se termină slujba, dar după o oră a început codul galben cu o precizie matematică și cu toate gecile impermeabile, pinii sub care ne-am adăpostit și răbdarea pe care ne-am inoculat-o, am cedat și am luat-o înspre pensiune.

Mno bine… plouă. Tare. Mocănește. Și acum, ce facem? Că hiking-ul este total exclus din ecuație. Mergem în Polonia, că e aproape.

La 20 de km de Zdiar este o cetate tare frumoasă, lângă un lac, pe numele ei Niedicza. Îți ia cam o oră să vezi cetatea și apoi poți face o plimbărică pe lac cu vaporașul. Asta desigur, dacă nu sunt 5 grade afară și plouă pe orizontală. Pentru că noi văzusem cetatea anul trecut, i-am lăsat pe prietenii noștri să o viziteze iar noi am luat-o la papuc pe malul lacului la plimbare. După o oră, reuniți sub un acoperiș am decis să o luăm înspre Zakopane, poate are acolo milă cerul de noi și ne lasă în pace. Vezi de treabă! Ne-a dat-o în continuare, ca la cei mai mari păcătoși.

Drumul din Zdiar până în Zakopane trece prin păduri seculare din care mai sare câte un cerb, așa că fiți atenți cum conduceți. Pădurea e mărginită de copaci înalți care acum se pierdeau în nori de ceață, pe care aproape îi atingeam. Pentru că ploua în continuare, verdele era atât de crud că după câteva poze îmi venea să îmi reglez saturația la aparat că mi se părea nenaturală culoarea. Undeva la jumătatea distanței, șoseaua ajunge într-o curbă din care nu aveți cum să ratați vârfurile munților Tatra. Noi ni le-am imaginat doar, că nu vedeam la mai mult de 10 metri în fața noastră, ce să mai vorbesc de câteva sute.

Am ajuns și în Zakopane, care e la fel de mișto cum mi-l aminteam. Plus minus câteva cabane față de anul trecut. De ce e mișto? Păi în primul rând toate clădirile sunt la fel. Cu acoperiș înalt, închis la culoare și fațada din lemn. Acoperișul înalt că să nu stea zăpada, închis la culoare habar nu am iar lemnul ca să nu contrasteze cu natura. Cred că și-o iau rău de la primărie dacă se trezește vreunul să vină cu inoxuri sau alte țigănii din astea. În al doilea rând e plin de magazine cu articole de munte. În al treilea rând toată lumea e îmbrăcată în haine de hiking; de înțeles de altfel având în vedere punctul anterior. În al patrulea rând e foarte curat. Și în al cincilea rând mâncarea e foarte bună și foarte ieftină. E al doilea an în care am poposit la Bakowo Zohylina și nu ne-a dezamăgit nici de data asta. Bakowo e un restaurant aproape de centru, ai și parcare moca în față și o suită de mâncăruri tradiționale, care mai de care mai gustoase. Vă recomand supa de usturoi, plăcinta de cartofi și păstrăvul. Oricum, tot ce a fost pe masă a arătat și gustat fenomenal. Cu burțile pline și un pic chercheliți, după un pahar de vin fiert, parcă nici mocăneasca ce ne aștepta afară nu mai era așa nasoală.

Ne-am plimbat pe centru și am intrat în fiecare magazin de hiking pe care l-am găsit, salivând la fiecare pereche de bocanci din care mai am trei, la fiecare geacă, de care mai am două și tot așa. De nu eram proaspăt venită din State și cu cardul cam bubuit, cred că iar umpleam portbagajul mașinii. Dar m-am abținut eroic, lucru de care sunt tare mândră 😊. În Zakopane, în afară de un dezmăț culinar care te îmbie la fiecare colț, mai poți să lâncezești la terase în jurul șemineelor electrice, pe șezlonguri căptușite cu blănițe albe de oaie sau să abordezi unul din numeroasele trasee de hiking care pornesc de acolo. Sau să mergi la ski, dacă e zăpadă. Noi am rămas la dezmățul culinar, doar.

Ne-am plimbat ce ne-am plimbat, dar la un moment dat deja se cam exagera cu ploaia, drept urmare ne-am îndreptat în pași de dans înspre Zdiar. Drumul înapoi a fost presărat cu „da, mai plouăăăăăă muuuult?“ și jocuri de genul „mă gândesc la un obiect și voi trebuie să îl ghiciți“.

Da știu, avem cinci ani 😊

4

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *