Thailanda – Cap. 5 – Similan Islands

Paradisul există

Cu gustul amar al zilei anterioare încă dăinuind, ne-am dat încă o trezire la 4 astfel încât să plecăm la 5 ca să fim la 7 în port. Duhhhh! Din nou mi-am blagoslovit alegerile și mi-am promis să învăț maxim din această experiență. Programul zilei de azi era o excursie în Similan Island.

Dacă excursia în Phi Phi a fost sub impulsul curiozității, la partea cu Similan eram mult mai bine pregătită. Insulele nu sunt așa cunoscute și în plus sunt destul de departe față de mult mai titratele Phi Phi. Similan e un grup de 11 insulițe, ce fac parte din rezervația naturală  Mu Ko Similan și unde te ia mama naibii de rupi o creangă, sau calci un coral, că îți dau ăia o amendă de nu o plătești toată viață. Asta dacă ai noroc, că au și pedepse cu închisoarea. Parcul a fost închis până în Octombrie 2018, iar de atunci permit accesul unui număr de max 3800 de vizitatori pe zi, în condițiile în care înainte numărul era în jur de 7000.  Nu sunt construcții deloc și natura e lăsată în starea ei cât mai pură.

Insulele nu sunt chiar la îndemână de vizitat, fiind la o distanță considerabilă în Marea Andaman. Din portul Tab Lamu am făcut cu un speedboat vreo două ore până am ajuns. Compania cu care mergeam era mult mai bine pregătită decât în ziua anterioară. Barca super curată, numărul de pasageri în conformitate cu locurile, iar ghizii (trei la număr) extrem de simpatici și cu numeroase cunoștințe biologice la activ. Aveam sentimentul că va fi bine încă de la prima strângere de mână.

După două ore de călărit valurile la viteze amețitoare, ne-am cam prins că ajungem, pentru că barca încetinise destul de mult. În fața noastră se așternea paradisul. Nu văzusem așa ceva în viața mea și nu îmi doream decât să îngheț timpul și să îmi rămână imaginea asta pe retină pentru totdeauna. Apă era de smarald, valurile de spumă, jungla fremăta în bătaia brizei, iar nisipul sclipea în razele soarelui. Mult mai puțin vizitatori, bărci care se roteau, neavând voie să fie mai multe în același timp la un loc de snorkelling.

Ne-am pus toți măștile și am plonjat în apă. Pfuaaaiiii… parcă intrasem într-o altă lume. Coralii colorați se ridicau amenințători și ascuțiți. Printre ei, peștișori de toate formele și mărimile se ascundeau de noi, sau unii de alții. Era liniște și nu auzeam decât propriul meu respirat. Mă îndepărtasem puțin de grup și renunțasem și la vesta de salvare, așa că aveam un sentiment total de libertate în apa ce mă învăluia. Un pește mare mă cercetează curios și mă las prinsă în jocul lui. Îl urmăresc încet până dispare între coralii portocalii. Aud destul de insistent fluieratul unuia dintre ghizi. Salut cu regret peștișorii și ies încântată din apa caldă. Pe fețele tuturor celor din jurul meu văd aceiași expresie. Yes, it’s a very good day today!

Ne îmbarcăm și după 5 minute acostăm pe cea mai mare insulă, respectiv Koh Similan.  Golful e larg, mărginit de stânci rotunde și gri. Mă pun pe plaja fină și îmi scot aparatul, că îmi venise cheful de imortalizat. În fața mea o domnișoară desenează inimi pe nisip. O altă pozează cochetă, iar eșarfa colorată flutură în bătaia soarelui. Toți avem luminițe de fericire în ochi de la atâta frumusețe. Mă uit la cadrele trase și parcă nici unul nu reflectă realitatea. După ce ne săturăm de căscat gura în jurul nostru, o luăm înspre stâncile ce veghează golful că cică este ceva loc de belvedere.

Mă felicit pentru decizia de a-mi lua pe șustache o pereche de papuci în rucsac, că șlapii ne puseseră să îi abandonăm în port. Se încinsese piatra de la soare că abia puteai să ții mâna pe ea, ce să mai te și cațeri. Maxim de încântată, cu adidașii la purtător, mă rog să nu mă prindă vreun ranger de pe aici și să mă lege în junglă drept pedeapsă. În scurt timp atingem vârful și rămânem o clipă în liniște copleșiți de atâta frumusețe. Apa e verde și turcoaz și bleu. Nisipul e alb și argintiu. Și soarele e de aur.

Băgăm rapid două poze că deja se stă la coadă și o tăiem jos că se cam încinge treaba. La coborâre descoperim o cărare prin junglă, ce ne scoate de cealaltă parte a insulei, unde plaja e mai largă, mai puțină lume, însă și apa mai adâncă. Facem baie îmbrățișați de valuri,  lenevim sub pomii cu frunze late și mi-aș dori să nu se mai termine ziua de azi.

Semnalul de plecare îl auzim cu regret în suflet și mă pun în barcă în partea din spate. Țărmul se depărtează încet și razele soarelui ce apune, scaldă în praf de aur plaja de fildeș, iar insula asta micuță ce mi-a pătruns la suflet strălucește acum ca un diamant în apa de jad.

Știam că azi va fi o zi specială!

Acest articol face parte din seria Thailanda. Dacă vrei sa citești toate capitolele, le poți găsi AICI.

4

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *