Thailanda – Cap. 6 – Naufragiul

Lungul drum înspre Koh Lipe

Când am hotărât să mergem în Thailanda, primul lucru la care m-am gândit a fost că voi avea tare mult de cercetat pentru a găsi insula perfectă, cu plaja perfectă și fără cohorte de turiști care să îmi strice feng-shui-ul. Nu are rost să vă menționez orele și zilele petrecute citind diverse bloguri în căutarea acelui petec de nisip care să mă lase cu gura căscată. După îndelungi cercetări am hotărât că micuța insulă Koh Lipe este aleasa. Nu era foarte cunoscută și peste tot scria că e printre puținele locuri în care reciful a rămas neatins după tsunami-ul din 2004 , drept urmare ultima parte a vacanței noastre urma să o petrecem aici.

Drumul a început desigur cu o trezire la 6, un transfer cu mașina la un debarcader, unde am luat un bărcoi maaaareeee, cu care urma să parcurgem mare parte a drumului. Pe bărcoi, ce să tot faci…mai admiri insulele pe lângă care treci, mai blagoslovești cu două înjurături nesimțiții care au case pe ele, mai faci poze la oamenii de pe lângă tine, încercând să îi prostești  că de fapt nu le faci lor, mai bârfești de una de alta și în principiu faci tot posibilul să te ferești de soarele care te cam trosnește.

Într-unul din aceste momente liniștite în care povesteam noi patru liniștiți în soarele gălbejit, auzim o scrâșnitură mareeeee și barca se oprește. “să vezi că am naufragiat” zice Cristi. Noi “hahahahaha, ce glumă bună, cum să naufragiem Cristian”. Ne lansăm noi în tot felul de supoziții de unde ar fi putut veni zgomotul. Lumea începea să se adune pe punte curioasă. Vreo trei thai micuți tot vociferau și îi făceau semne pilotului bănuiesc, în timp ce alți doi priveau insistent apa. Bărcoiul se încorda, mai, mai să puște, motoarele se auzeau cum se turau și fum negru ieșea de undeva din spate. Damn! Am râs noi și am glumit dar eram naufragiați, ca la carte. Se pare că intrasem într-o zonă în timpul refluxului și barca se așezase confortabil pe un banc de nisip. Tot încercau ei să o scoată de acolo cu tot felul de manevre, dar în afara fumului tot mai negru și mai gros care se producea, eu nu vedeam nici o mișcare. Lumea se agita, thaii micuți deja nu mai aveau puterea să dea din mâini, eu eram destul de zen și eram curioasă maxim cum pornește barca. Sper că nu stăm aici până vine fluxul, că am pus-o. După vreo două ore de chinuială hotărăște căpitanul că nu mai are rost să se muncească și ar fi momentul să abandonăm nava. Vaaaaaai, domnule căpitan, dar așaaaaaaa v-au învățat la școală? Și cum plecăm? Înot?

Nu îmi termin bine șirul gândurilor când văd apropiindu-se din toate direcțiile așa numitele long tail boats. Adică niște bărci lungi cu motoare de mașini de spălat 😊. Debarcăm toți pe rând și ne preiau noile mijloace de transport. Pun piciorul pe podeaua din lemn și mă cufund vreo 2 cm în apă. Ok, sper doar să nu ne scufundăm…Măcar bărcoiul plutea… Barcagiul trage de ceva sârmă care activează un motor tare arhaic, iar barca pornește pârâind înspre primul port. Noi ne prăpădeam de râs, dar o parte era de frică, că mă și vedeam în stil fluture până la mal. Când pun piciorul pe pământ, mai că îmi vine să îl sărut.

Acolo am mai stat atârnați pe bagaje încă vreo două ore, până când ne-au preluat niște microbuze. Lumea vocifera și era nervoasă, io mă distram maxim cu aparatul. Portulețul în care eram părăsiți era lângă un sat, iar locuitorii pentru mine erau un adevărat festin fotografic. Fețe măslinii luminate de zâmbete largi, ochii sclipitori ce ne priveau curioși, grimase stânjenite când ni se întâlneau privirile. Copii se jucau dezbrăcați pe plajă, un domn repara o mobră, o domnișoară își aranja eșarfa în briza mării, un sugar țipa de mama focului într-un cărucior legat cu sfoară de o balustradă… Pfuiiii…treaba voastră, mie îmi place aici 😊

Ne preia în sfârșit microbuzul și călătoria continuă. Trecem pe lângă plantații de palmier, arbori de cauciuc și lanuri de orez. Pe șosea depășim scutere cu câte doi, trei, uneori chiar patru locatari. Toți fără cască evident. Mamăăăăăă… ăstora nu le frică bro’? călătoria cu microbuzul mai durează încă vreo 2 ore. Ne împrietenim cu un neamț pe care îl aștepta iubita de 2 ore în Koh Lipe și era tare supărat. Drept urmare se cinstea cu o bere să îi treacă necazul. În sfârșit ajungem…surpriză…la un alt debarcader…Nu mai poooot. Iar?

Ne preia de data asta un speed boat, ce imediat după ce pornește taie valurile cu o viteză amețitoare. Ajungem după încă o oră la un alt debarcader în largul insulei. Datorită faptului că întârziasem, nu mai puteam ajunge în portul insulei că era reflux și nu se mai putea intra. Mno bine și acum? Ne dau ăștia niște cauciucuri? Ne preiau deja obișnuitele long tail boats, cu care acum  că venise întunericul nu mai îmi era frică, că nu mai vedeam. Ajungem la mal, bagajele aterizează aruncate din mâna în mâna, în nisipul fin. Eu mă mir că al meu încă rezistă și mă felicit că îmi luasem din ăla de plastic. Noi hop în apă până la genunchi, că nu te ia nimeni în brațe să te poarte ca pe Cleopatra, pe uscat. Un zâmbăreț, angajat al hotelului unde stăm, ne aștepta pe plajă cu gura până la urechi. Un aghiotant ne încarcă bagajele într-un căruț din ăla cum avea buna la țară și o taie cu ele. Eu, la ce zi am avut, nu mă mai opresc din râs. Pe noi, ne încarcă câte doi într-un scuter cu ataș și ia-o înspre hotel. Îmi zdruncină serios creierii la fiecare denivelare și mă rog să nu zburăm cu tot cu ataș la curbe. În drum înspre hotel trecem pe lângă construcții în curs de edificare, mormane de moloz și gunoi. Nu îmi dau eu seama prea bine pe  întunericul ăsta, dar insula asta de vis către care am călătorit o zi cu toate mijloacele de transport existente, nu arată chiar ca în poze.

După încă câteva hurducături parcăm în sfârșit la hotel. Care nu e extrem de urât, dar e tare departe de așteptările noastre. Ni se ridică tensiunea la toți patru dar suntem mult prea rupți ca să mai comentăm ceva. Ne retragem în cameră să facem un duș, iar eu să îmi dau foc la hainele de pe mine, că mi se pare că nu se vor curăța niciodată .

Dușați și frumos mirositori găsim rapid un bar pe plajă și întinși pe rogojini colorate, în lumina lumânărilor și zgomotul valurilor, cu un Mai Thai la bord ne facem planul pentru ziua următoare.

Acest articol face parte din seria Thailanda. Dacă vrei sa citești toate capitolele, le poți găsi AICI.

6

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *