Norvegia – Cap. 4 – Pe râul Orkla

Somonii sunt scumpi la vedere

Sunt pe malul râului Orkla și în afară de șuieratul undiței care biciuie aerului, îmi aud doar propriile gânduri. Suntem la pescuit de somon… alții nu eu. Că eu îl apreciez doar la cuptor și cu garnitură de morcovi.

Ziua asta e de o serenitate absolută. Am început-o cu o trezire la 6, când era lumină ca la 12, o plajă scurtă de la 7 la 9, și o cafea fierbinte savurată cu piciorele goale în iarbă. Doamne, Doamne ce sentiment. Chiar nu vroiam să fac nimic. Așa că i-am lăsat pe băieți să se ocupe de identificarea locului de pescuit, să își dezinfecteze echipamentul, alea alea.

Să nu credeți că treaba asta cu pescuitul în Norvegia e așa ca la noi. Adică te duci ca Bulă, arunci undița în apă unde te taie pe ține capul și da-i să sune. Nooooooo… În primul rând trebuie să îți iei autorizație. De pe net, sau prin intermediul proprietarului locului unde stai. Apoi ți se alocă o bucată de râu. Cu alte cuvinte, ai râul tău, doar pentru tine, câte zile îți permiți și ai plătit. Nu te sfădești cu altul că intră pe tarlaua ta și îți sperie peștii. Bun. Desigur că nu aici se termină organizarea. După ce te-ai asigurat că ai bucata ta de râu, trebuie să cauți un loc unde să îți dezinfectezi echipamentul cu care intri în rău. Nu intri ca prostul în apă, să poluezi râul cu salopeta și undița ta nașpa din România. Doamne feri, dacă aduci cu tine ceva bacterie de pe fundul Mureșului și provoci un dezastru ecologic pe râul Orkla, de mor toți peștii și or să te pomenească generații întregi de norvegieni pe la National Geographic. Drept urmare cauți și tu ca omul civilizat o căsuță, unde îți da o doamnă cu un fâs, fâs pe salopetă, cizmă, undiță etc, plătești niște bănuți și ești free to go. Ca să zic așa. Mno bine, ți-ai luat și autorizație, te-ai și dezinfectat de ești mai curat ca atunci când ai scos echipamentul din cutie, îți găsești și locul unde ești  numa tu și soarele de sus și te pui entuziasmat așteptând somonul de juma de metru să tragă. Și aștepți. Și aștepți. Te mai muți. Iar aștepți. Mai schimbi musca. Mai pui un blinker (mă dau și eu mare că până acum habar nu aveam ce doamne iartă-mă e ăla un blinker 😊 ). Mai schimbi undița. Și iar aștepți. Acuma mă înțelegeți de ce nu relaționez eu cu sportul ăsta. Asta cu așteptatul mă omoară. Drept urmare nici nu am intenționat să pescuiesc. I-am lăsat pe profesioniști.

Eu mi-am luat laptopul și m-am așezat confortabil pe malul râului admirând cerul, pădurea care venea până în spatele nostru și am ascultat apa cum trecea învolburată peste pietre. La un moment și eu care nu pescuiam m-am plictisit de nepăsarea somonilor și am plecat în explorare. Am descoperit o poieniță cu niște oi tare grase și curioase. Care în momentul în care m-au văzut au venit tare avântate către mine. Suficient de rapid încât să mă ia panica, că nu prea relaționez eu bine cu oi, vaci și alte cornute. Dar s-au calmat repede, eu m-am prins că nu vin cu gânduri ucigașe și nu vor să sară la gât, așa că mi-am petrecut următoarea jumate de oră încercând să momesc una să o mângâi. Mi-a ieșit până la limita de 30 cm. Bine și așa. Am lăsat în plata domnului oile și m-am plimbat pe o cărare pe malul râului care era tapetată cu mușchi moale în care te afundai până la gleznă și ferigi mari care te îmbrăcau până la talie. That was magic, my friends!

Am terminat la un moment dat și cu plimbatul și cu pescuitul, și pentru că s-a finalizat fără prea mari reușite, ca să nu murim de foame, am decis să ne oprim la supermarket să ne aprovizionăm de acolo cu pește. Mai ales că era deja tăiat, curățat, numai bun de băgat la cuptor. A urmat o seară cu tălpile goale în iarbă,  scăldată de lumina caldă, condimentată cu un pahar de vin și povești delicioase.

Acest articol face parte din seria Norvegia. Dacă vrei sa citești toate capitolele, le poți găsi AICI.

3

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *