Cambodgia – Cap. 6 – Misteriosul Angkor

Despre istorie și Instagram

Drumul se lățește și deși pentru un moment atenția ți-ar putea fi distrasă  de hârjoana prin liane a maimuțelor, nu ai cum să nu rămâi impresionat de priveliștea ce ți se dezvăluie. Jungla se deschide și în fața noastră apare maiestuos vechiul Angkor. Pietrele înnegrite de timp, ploaie și vânt parcă și-ar dori să vorbească. Intrarea în templu se face deasupra unui lac în care se oglindește umbra colțuroasă a clădirilor.

Uai ce faain îi! No, așa mai merge. Trecem de porți, noi și o mie de oameni, sau cel puțin atât îmi părea că suntem. Odată intrați, o amestecătură colorată ne întâmpină. Fotografi wanna be cu ‘zeci de mii de trepiede, aparate și obiective, pregătiți pentru apusul de soare, domnișoare instamagrabile, căutând un colț fără mulțime ca să ia toate like-urile din lumea asta cu un check in la Angkor, călugări mirați de tot acest spectacol, turiști beți de praful roșiatic al Angkorului și cele 35 de grade din termometru, khmeri ce vor să-ți vândă orice pentru de cinci ori prețul dacă se poate și maimuțe care urmăreau cu viu interes toată această gloată, da de pică ceva de mâncare. Și noi doi. Nu știu în ce categorie să ne cuprindem.

O luăm la picior, prin templu, încercând să evităm mulțimea. No way my friend! Așa că mi-am lăsat aparatul deoparte și am privit cu respect picturile abia deslușite din praf, sculpturile abia ițite din piatră și razele soarelui auriu abia atingând pereții vechi. Tot bălăurind prin încăperi și cotloane, dăm în partea din spate a templului. Aici, aproape nimeni. Ne așezăm pe o treaptă și doar în acest moment am putut asimila ce vedeam.

E tare frumos la Angkor. Ridic privirea… O cărare traversează roșiatic jungla verde, către un alt templu, total în ruină. Iau aparatul și aștept un scuter să mi se fixeze în obiectiv. Gotcha! Se pare că zeul fotografilor nu e încă atât de supărat pe mine. O luăm la papuc pe cărarea misterioasă și înconjurăm pădurea ajungând tot în spatele templului, dar mai spre est. Un unghi fantastic de aici.

Ne prăbușim pe iarbă admirând frumusețea din jurul nostru. Se apropie un asiatic.

“Hi guys”

“Hello”

“Nice place to see the sunset, huh”

“Damn right, my friend! Where are you from?”

“ Japan”

Mai schimbăm câteva politețuri, aflăm și noi unde e fain să mergi în Japonia și să nu fie atât de mulți oameni, că încă nu a ajuns în România, dar a auzit că e frumos tare. Se uită admirativ la Nikon-ul meu.  Imediat vine fără nici o legătură întrebarea:

“How old are you guys?”  Cristi răspunde modest “40”.

“OMG, you look like 30. And you have a very beautiful girlfriend”

“O, thank you” mă sfiesc eu, neputând să nu mă gândesc că de aveam un Cannon sigur nu primeam atâtea complimente. Mai schimbăm noi câteva vorbe și ne luăm la revedere.

Pe drumul de întoarcere nu am putut să nu facem haz de gloata ce stătea la intrarea din dreapta, așteptând ca oglindirea de apus în lac a templului să le aducă milioane de aprecieri pe rețelele de socializare. Nu pot fi ipocrită și să nu recunosc că e un unghi tare bun și dacă nu erau așa mulți, probabil aș fi stat și eu. Pentru același motiv desigur.

 

Acest articol face parte din seria Cambodgia. Dacă vrei sa citești toate capitolele, le poți găsi AICI.

4

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *