Cum am ajuns în New York
Cum am ajuns în NYC? Bineînțeles căutând bilete de avion pentru o cu totul altă destinație, cum altcumva… Nu vroiam să ne dezicem de la acest obicei, care se pare că începe să ne definească ? Oricum în momentul în care am văzut reducerea la Emirates, care ne ducea la 320 EUR/persoană pe ruta directă Milano – New York, nu am avut cum să spunem nu. Am mai plătit vreo 70 EUR de persoană Wizzul cu bagaj de cală din Cluj Napoca în Milano, plus 60 EUR cazarea în Malpensa, deci la un calcul scurt 420 EUR/persoană biletul de avion. Pretty good, huh?
Îmi doream de tare mult timp să văd New York-ul. De fapt, cred că e singurul oraș pe care îmi doream să îl văd, că mie nu îmi prea plac orașele și încerc pe cât posibil să minimizez excursiile urbane în favoarea celor în natură. Nu știu dacă are vreo legătură cu multitudinea de filme pe care le-am vizionat sau pozele urbane studiate în revistele de profil, dar în mintea mea New York însemna America. Mă vedeam amestecată în mulțimea grăbită înspre birou cu cafeaua în mâna, cu un pahar de Cosmopolitan pe o terasă sau plimbându-mă pe cărările verzi din Central Park. Realitatea a coincis sau nu ?
După ce am luat biletele, ne-am apucat să facem planul. Aveam 10 zile la dispoziție și oricât de mult îmi doream New York-ul, tot nu aș fi stat așa mult într-un singur loc. Cu gândul la recenta vacanță din Indonezia în care m-au ucis avioanele și orele pierdute pe drumuri și din care mi-am recuperat orele nedormite în vreo două săptămâni după, am hotărât că facem orașul și ne învârtim cu o mașină închiriată în jurul acestuia pe o arie de maxim 2 ore distanță de condus. Îhm… și câinii cu colaci în coadă zboară prin cetatea Alba Iulia… Veți vedea ce înseamnă la noi două ore ?
Dar oricum planul era bun. Ne-am uitat noi pe hartă și am văzut că Vermontul nu era prea departe și văzusem eu o grămadă de filme în care șmecherii din Washington mergeau în week-end-uri în Vermont și ăia din New York în Hampton. Buuunnnn… am trecut Vermontul cu ale lui dealuri domoale și orașele fermecătoare pe lista. Am pus și Hamptonul pe hârtie. Gata planul! Deeeciii… urma să stăm 3 zile în NYC, 3 în Vermont, 2 în Hampton și înapoi în NYC.
Zis și făcut, mă apuc să caut cazări… Tulai Roziiiiii ce scuuuump eeee… Mă apucă groaza, că deja luasem biletele de avion. În Manhattan nu găsești o cazare ca lumea sub 100 EUR/noapte. Și se pare că la fel stătea treaba atât în Vermont cât și în Hampton. A dracului șmecherii ăștia din DC și NYC care cu vacanțele lor au ridicat prețurile la cazări… Treabă e asta? Mă mut cu mai multă speranță în inimă și portofel către AirBNB, dar îmi moare speranța la intrare ca să zic așa, că erau și mai scumpe și mai urâte. Drept urmare trag aer în piept, îmi asum că nu va fi o vacanță ieftină și asta e. Mă apuc de liste, sortez, filtrez, elimin și ajung la un număr de maxim patru bucăți pe fiecare locație, numai bune de rezervat. Cristi deja rezervase mașina, eu făcusem planul ce să vedem în Vermont și în Hampton și ziceam noi că suntem gata. Din nou.
Într-o seară, înainte să rezervăm cazările, zice Cristi „auzi nu ți-ar plăcea să vezi balene?” OMG, cum nu?!!! Îmi doresc de vreo 3 ani să merg în Azore să le văd în aprilie. Bineînțeles, mylove. “Păi hai atunci să renunțăm la Hampton și mergem la Cape Cod, că acolo cică e cel mai bun loc de văzut balene din USA și perioada e numai bună”. Super, zis și făcut, aruncăm Hamptonul jos și urcăm la rang de alegere Cape Cod. Găsesc două cazări drăguțe și iar părea că e planul gata. Zilele treceau și noi nu eram în stare să facem rezervările, datorită puținului timp liber rămas la dispoziție, că știți cum e când pleci, atunci ți se întâmplă toate și la job și în rest. Mai aveam vreo 4 zile până la plecare și noi eram praf. Așa dezorganizați mi se părea că nu fuserăm niciodată.
Într-o seară ne punem amândoi în agendă să batem în cuie planul. Și îl lovește pe Cristi inspirația într-o doară să se uite la vreme. “Auzi, știi câte grade sunt în Vermont?” aud din bucătărie cu voce suavă. “Nuș, cam ca la noi bănuiesc…” răspund cu totală lipsă de interes. “ Ce zici de între 5 și maxima 9?” “Câââââââât?” adică plecăm din Alba Iulia, unde tocmai se făcuseră 20, la 9 grade?! Iar îmi îngheață nasul și mă fac Rudolf și sunt urâțică și nu ies bine în poze și îmi vine să îmi fac tot felul de injecții cu tot felul de substanțe radioactive… Mno și acum? Lăsăm din nou în aer planul și mai trece o zi, cu care ne apropiam vertiginos de plecare.
Venise wkd-ul și noi o luam din loc miercuri, ca să vă imaginați. Ne mai uităm, cercetăm și hotărâm să rămânem la planul inițial. Facem rezervările în Manhattan și Cape Cod și întâmplarea face că pentru nu știu care motiv, cea din Vermont rămâne la urmă. Speram cred să se mai schimbe vremea. Marți, înainte să plecăm îi vine lui Cristi minunata idee că dacă tot e așa frig, să o luăm înspre sud. Mai ales că ne povestise o prietenă că exact când suntem noi plecați e sărbătoarea cireșilor înfloriți în Washington. Vremea pe capitală se arăta cu soare și 20 de grade, așa că ne sucim cu Vermontul și o batem în cuie pentru Virginia cu Shenandoah National Park + cireșii din Washington.
Problema era că ne cam încurcau acum balenele din Cape Cod unde rezervarea era, cum altcumva decât „non refundable” și ață în direcția opusă. Și ca să fie treaba bună, bineînțeles că pensiunea unde urma să stăm ne-a dat cu flit când am încercat să anulăm rezervarea. Așa că din planul nostru perfect de plimbare în buclă în jurul New York-ului, ne-am trezit cu o plimbare de 4 ore din NYC înspre Shenandoah, iar de acolo 9 ore înspre Cape Cod. Organizare maximă, ce să mai zic!
Tot bombănind, ne-am făcut bagajele neștiind nici ce să ne punem la noi. Ultimele zile înainte de plecare au fost crimă curată. Nebunie la job, îmi dădusem și drumul la blog, programare la dentist, manichiură, pensat, alea, alea, că de, nu mă pot duce că o țărancă în NYC, că mă dau ăia afară ?.
Miercurea a venit repede și de la birou direct, am tăiat-o spre Cluj. NYC, here we come!