Cap. 1 – Phnom Penh – Prima impresie

Sfaturi de călătorie în Phnom Penh – Lecția 1: să nu crezi nimic!

Ne dăm jos din avion în frumosul Phnom Penh și o luăm spre Imigrări. Noi, zâmbitori și de la oboseală și de la exaltare. Îi înmânam documentele unui domn micuț, teribil de încruntat. Ne ceartă într-o engleză doar de el cunoscută. “Sorry sir? We have e-visa”, mândri de noi nevoie mare, cât suntem de ocoși că ne-am luat viza de pe net și nu mai stăm la rând. E-visa, no e-visa, ne mai ceartă o dată că nu am completat un formular. Cu coada între picioare, ne luăm formularul și ne punem din nou la rând, cu restul muritorilor. Bine de știut că în țara asta domnii de la Imigrări nu sunt atât de drăguți ca cei din Thailanda. Trecem în sfârșit de filtru, după o uitătură cam aspră. Cu emoție în suflet ne reîntâlnim cu bagajele. Mă uit la al meu… în continuare întreg. Damn! Bună firma asta ?.

Primul pas, să ne conectăm cu lumea. La ieșirea din aeroportul din Phnom Penh sunt patru puncte de vânzare a celor mai mari companii de telefonie. Ne îndreptăm spre SMART. La ghișeu un afiș mare cu Traveller SIM: 10 USD = 6.5 GB. Zice Cristi “pe net e 5 USD, 35 GB”. Dezamăgiți, categorisim informația ca înșelătorie de prostit clienții.

“Sorry mister, you have a different offer on your website”.

“Yes, yes”

“Can you give me this offer?”

“Yes, yes”

Wait, what? Aaaaaatââââââât de simplu? E ca în bancul ăla cu iepurașul care alerga prin pădure cu o listă în mâna unde erau trecute animalele ce urmau să fie sacrificate. Și se trezește unul să întrebe “Auzi mă iepurașule, da nu poți să mă ștergi de pe listă?“ „ Ba da“. Mno bine. Capitolul “sfaturi de călătorie în Phnom Penh, lecția 1” : double check everything. Doi francezi care tocmai puseseră botul la vrăjeala de la ghișeu, se uită ca proștii și nu înțeleg nimic. Noi ne luăm cartelele la jumate de preț si ne chemăm cu aplicația PassApp un mijloc de transport. În jurul nostru se adună rechinii de taxiuri “sir, taxi. sir? “ Da, prețul, care e prețul prietene? “10 dollars”. Dăm un ochi pe aplicație și vedem că șoferul ne ia 7 dolari. Lecția doi: stick to lecția unu.

Ajunge taxiul. Engleză canci, franceză nici atât. Noi cambodgiana pas. Noroc cu Google translate. Ne poartă cu 50 km/h prin traficul mai puțin haotic ca în Indonezia. Mă uit în jurul meu. E 7 și e întuneric. Zgârie nori nu prea. Autostrăzi mai puțin. Trotuare acaparate în întregime de scutere parcate și mașini prăfuite. În rest zumzetul de noapte specific Asiei: tuk-tuk-uri fornăitoare, gherete din care iese fum și care te cadorisesc cu chestii de mâncare, pești înșirați la uscat și baruri de expați revărsate pe trotuare. Ca două mâțe, cu urechile în alertă ne uităm curioși, ce-o fi de țărișoara asta. 

Ajungem la hotel,  numai bine ca să aflăm că nu suntem cazați în aceeași clădire, ci în alta. Ne preia bagajele un domnișor tare firav. Mă uit cu milă, amintindu-mi de cele 7 perechi de pantofi, fierul de călcat și ondulatorul din el. Face față cu brio provocării și în curând din labirintul de garaj, scări și străduțe întunecate, dăm în jungla din curtea interioară a vilei unde stăm. La un check scurt localizez două șopârlițe pe pereți. Hotărâm să ne tolerăm, dacă rămân împăiate în locul în care le-am văzut. Deocamdată nu șerpi, tarantule, gândaci și alte lighioane care sar la gât și cu care nu am cum să leg relații de lungă durată.

Un duș dumnezeiesc, un cocktail răcoritor pe acoperiș și un somn ca lemnul au pus punctul final al zilei.

Acest articol face parte din seria Cambodgia. Dacă vrei sa citești toate capitolele, le poți găsi AICI.

Leave a Comment