Îmi ridic picioarele de pe pedale și încerc să ocolesc un șarpe de un verde fosforescent, ce cu o viteză demnă de Mc Laren, tocmai acum și-a găsit să traverseze drumul. Pe sub bicicleta mea. Desigur că am asortat această schemă cu un icnet din toți rărunchii, total nedemn de o prințesă ca mine. Cristi și Pon, se întorc mirați. Eu, mai să leșin, îmi continui drumul, căscând bine ochii. Azi vizităm o serie de atracții turistice locale, în zona de sate din jurul Siem Reap-ului, pe bicicletă. Afară sunt minim 32 de grade și umiditate de 100% cred, după cum curge apa pe mine. Sigur minim două kilogram am pierdut de când am ajuns.
Oprim la școala finanțată cu banii strânși din aceste tururi. Motivul principal pentru care i-am ales pe cei de la Off Tracks. Pon ne explică cum funcționează organizația lor. Aflăm de gradul redus de alfabetizare din Cambodgia, de lipsa de șanse și eforturile susținute pentru a-i păstra pe copii în școală. Rata de abandon, în special la fete e destul de ridicată și domeniile în care ajung de obicei să lucreze sunt agricultură sau industria textilă. Dacă reușesc să învețe engleză, cei norocoși ajung la hotelurile de 5 stele.
Drumul roșiatic continuă prin sate prăfuite. Ne oprim la marginea unui lan verde de orez. În el, bivoli gri se apară de soarele arzător. Din loc în loc palmieri. Până mă dau eu mare fotograf, Cristi se avântă în politică cu Pon. Dacă noi avem probleme cu corupția stai să vezi aici. Primul ministru, care este unul din foștii comandanți ai armatei vestiților Khmeri Roșii, s-a învârtit cumva să nu fie închis sau executat și și-a propus să fie prim ministru pe viață. Leader al Partidului Poporului, a adunat de-a lungul vremii acuzații de tortură împotriva adversarilor politici și încălcare grosolană a drepturilor omului. Deține în acest moment toate scaunele din parlament, adică drept la exprimare și alegeri libere zero, motiv pentru care Cambodgiei îi vor fi retrase drepturile de export în Europa fără taxe și alte facilități economice acordate. Aspect ce o să îi lovească destul de rău, având în vedere faptul că produsele industriei textile sunt destinate aproape în întregime Europei.
Continuăm pe drumul accidentat până la o fermă de ciuperci, al doilea punct pe lista de atracții turistice din Siem Reap. Localnicii sunt cuprinși într-un program derulat de o organizație non-profit, care îi învață cum să se descurce. Își fac singuri compostul, pe care îl pun în plastic și apoi inseminează toată treaba asta cu spori. Ciupercile sunt colectate ulterior și vândute către super market-uri, piețe sau restaurante. Eu casc ochii, atât la mizeria din jurul meu cât și la ingeniozitatea tehnicii. Deși, îmi vine să nu mai pun gura pe ciuperci de felul acesta niciodată. În mintea mea, altcumva arătau fermele astea, zău.
De la fermă, intrăm în sat. În drum spre pagodă, trecem pe lângă case de scânduri urcate pe piloni, gunoaie adunate la fiecare colț, femei frumoase și copii cu ochii zâmbitori. Căței toropiți de căldură se scaldă în praful drumului, prea leneși să ne mai latre. La pagodă liniște. Până ne povestește Pon una alta de religie, eu mă pierd în cimitirul din spatele ei. Cu o ureche aud că după ce moare cineva, corpul este incinerat, iar cenușa pusă într-un recipient și închisă în stupa, adică turlele astea colorate cu țugui. Hmmm… Arată cu siguranță mai vesel ca la noi. Spre ieșire, observ cu coada ochiului un domn și o doamnă în chiloți, flancați de doi călugări ce aruncă apă pe ei cu ligheanul. Așa fac duș, or what? Instant ne întoarcem spre Pon. Stai că e un proces de purificare. Aaaaa… am înțeles acum.
De la pagodă, ultima oprire, ferma de lotus. Aici i-am lăsat pe băieți la o bere și m-am pierdut printre căsuțele de stuf și florile de lotus. O încântare. Soarele apunea și norii strecurau lumină aurie pe petalele delicate.
Cu părere de rău, ne-am îndreptat spre oraș, lăsând în urmă lanurile verzi, apusul portocaliu și bivolii nepăsători.
Acest articol face parte din seria Cambodgia. Dacă vrei sa citești toate capitolele, le poți găsi AICI.