Ce să faci în New York când toarnă cu găleata
Când plouă în New York ți se pare că nu mai răsare soarele niciodată. Știam că azi va fi acea zi, însă nu mi-am imaginat că e chiar așa. Prognoza dădea ceva cu drizzling, habar n-am cum să traduc exact asta, dar sigur nu e de bine. Având în vedere că până pe la 4 urma să toarne, excluse activitățile pe afară. De stat în cameră chiar nu aveam chef, că mă mâncase pe mine să cer “quiet room” în care chiar era liniște dar asta se datora în principiu faptului că fereastra dădea într-un horn interior al clădirii. Adică în cel mai bun caz ne puteam holba la vecinii de palier.
Hai să mergem cu feribotul să vedem cum se vede New York-ul din larg. Zis și făcut. Stația era la 5 minute de mers pe jos de noi, iar feribotul până în Staten Island este gratuit. Dacă vreți să mergeți la Statuia Libertății, este contra cost și nu prea merită, pentru că se vede foarte frumos când treci pe lângă ea. Tot de acolo sunt curse pe Ellis Island, o insuliță micuță pe unde treceau pe vremuri toți emigranții înainte să intre în America. Și aia costă, dar nu știu să vă spun cât. Biletele se pot lua de pe net sau de la fața locului.
Noi ne-am îndreptat către feribotul gratuit către Staten Island, ne-am luat o poziție strategică afară în spatele bărcii și am admirat orașul, ce arăta ca în vederi, pe măsură ce ne îndepărtam de uscat. Cerul era de oțel și printre nori plumburii și apa cenușie se ițeau falnici zgârie-norii.
Undeva la jumătatea distanței dintre Manhattan și Staten Island treci prin fața Statuii Libertății care e tare mare și aurită. Toată călătoria durează vreo jumate de oră. În mod normal mi-ar fi plăcut să bălăuresc și pe acolo, dar drizzling-ul se transformase în ploaie de Padiș, ce îmi biciuia pe orizontală paltonul de la Zara și am hotărât de comun acord cu Cristi să ne întoarcem înapoi pe aceeași rută, în Manhattan.
De la ferrry am luat un metro și am făcut o oprire scurtă și la Ground Zero. Unde acum sunt două bazine mari, pe marginile cărora sunt inscripționate numele celor uciși și e plin de flori albe ce contrastează cu marmura neagră a bazinelor și mai și ploua afară și bătea vântul și mi-am amintit toate documentarele în care săreau oamenii de la etaje. Și nu mă puteam gândi la altceva decât că suntem cea mai urâtă rasă de pe pământul ăsta și tot creierul ăsta mare pe care îl avem, îl avem degeaba. Și m-am deprimat.
Mno bine și acum? Hai să mergem la muzeu zice Cristi. Bună idee. Multe muzee în USA sunt gratuite. Noi am fost la American Museum of Natural History. Ne șocăm de coada de la intrare. Stăm fără să comentăm să ne mai biciuiască un pic drizzling-ul până intrăm înăuntru. Trecem de control, ieșim curați, ne râdem de trei gagici ce încercaseră să intre în față și și-au luat-o rău de la pază. Muzeul este gratuit, după cum spuneam, însă ei îți recomandă un preț, care în cazul nostru era 28 USD. Nu este obligatoriu să plătești atât, dai cât te ține punga. Noi am plătit 20 USD pentru amândoi și nu a comentat nimeni nimic. Am văzut unii ce dădeau mai puțin iar alții mai mult. Cred că depinde de cât ai de gând să stai. Muzeul e imens, poți să îți petreci o săptămâna să îl vezi pe tot. Au WI FI și o aplicație interactivă tare drăguță care îți arată unde ești și te ghidează pe unde să o iei dacă vrei să vezi o secțiune anume. Noi am ales animale din Africa și fosile de dinozaur.
E uluitor ce pot face niște oameni pasionați. Totul e redat atât de bine încât juri că leul va ieși de după vitrina de sticlă. Ambientul în care sunt puse toate animalele este incredibil de bine redat. Ne-am tot minunat, până am văzut eu niște puiuți drăguți de elefant împăiați și atunci mi-a trecut tot cheful, chiar dacă era tare fain. Așa că ne-am mutat la secțiunea dinozauri, care nu erau nici mici și nici drăguți. Cred că aici ar trebui să menționez că în muzeul ăsta a fost filmată pelicula “O noapte la muzeu”. Dinozaurii sunt tare mari, că te cam ia cu fiori reci când te tot uiți în sus și vezi unde se termină. Am mai umblat și pe la ceva secțiune de civilizații și după vreo 3 ore am hotărât că suntem suficient de culturalizați. Și în plus era deja patru și se oprise ploaia. Frate, ăștia de la meteo din NY, chiar sunt oameni de cuvânt. Au zis la patru, la patru e.
O luăm pe străzi prin Upper West Side, până ce dăm de un restaurant Italian cu review-uri cu steluțe multe pe TripAdvisor. Chiar nu îmi mai trebuia mâncare americană, zău. Așa că am început cu un Chianti, o supă de linte și cu cele mai bune paste cu fructe de mare pe care le-am încercat vreodată. Am încheiat glorios cu un cannoli savurat afară pe terasă, deși era frig ca dracu și cu un espresso care a avut cel mai bun gust din lume…
Și cu gustul acesta de espresso amestecat cu cannoli cu vanilie și imaginea unui pahar de Chianti savurat dârdâind la un colț de stradă în Manhattan, am părăsit NYC.
Yes, it was just like in the movies!
